Institutul de Istorie „N. Iorga” al Academiei Române vă invită luni, 19 mai 2025, orele 12.00, la conferința plenară „Din iubire de Dumnezeu şi pentru a săracilor îndestulare”: catastiful de venituri şi cheltuieli al mănăstirii Colţea (1732-1740), susținută de Gheorghe Lazăr.
Cu toate că Biserica din Ţara Românească – în special mănăstirile – a stăpânit până la mijlocul secolului al XIX-lea un important domeniu funciar, cunoştinţele noastre referitoare la administrarea şi valorificarea de-a lungul timpului a acestuia sunt destul de lacunare şi disparate. Fără îndoială, la această situaţie au contribuit o serie de factori, dintre care reţinem, înainte de orice, distrugerea – voită sau întâmplătoare – a unor părţi importante din arhivele acestor aşezăminte monahale, caracterul destul de rudimentar al mecanismelor folosite în administrarea amintitului patrimoniu, dar şi un anume „dezinteres” pentru valorificarea serială şi integrală a surselor documentare care oferă informaţii noi în acest sens, chiar dacă nu sunt prea numeroase.
Având în vedere cele amintite mai sus, în prezenta comunicare – continuând, de altfel, o mai veche preocupare ştiinţifică a noastră – vom încerca să oferim şi, totodată, să surprindem câteva aspecte de natură economică, socială, dar şi medicală, din viaţa aşezământului monahal de la Colţea, ctitorie a marelui spătar Mihai Cantacuzino, care a avut ca model mănăstirea Sfântul Gheorghe de la Muntele Sinai. Cercetarea noastră are ca punct central informaţiile extrase din catastiful de venituri şi cheltuieli al amintitului aşezământ, ce acoperă perioada anilor 1732-1740, păstrat astăzi în fondul de documente şi manuscrise al Bibliotecii Academiei Române.