Gheorghe Lazăr, cercetător științific I

Gheorghe Lazăr este cercetător ştiinţific I (din 2014) în cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” (Bucureşti) al Academiei Române şi a obţinut titlul de doctor în istorie în anul 2005, în cadrul Universităţii Laval (Québec, Canada). Preocupările sale ştiinţifice au în vedere în special istoria socială a Vechiului Regim românesc (secolele XVII-XVIII), cu precădere cercetarea categoriei socio-economice a negustorimii din Ţara Românească (sec. XVII-XVIII), a familiilor de mari boieri, genealogia, prosopografie, istorie economică, paleografie slavo-română şi paleografie chirilică.  

Dintre publicaţiile sale mai importante, amintim: Les marchands en Valachie, XVIIe-XVIIIe siècles (Institutul Cultural Român, Bucureşti, 2006; lucrarea a obţinut, în anul 2008, premiul „N. Iorga” al Academiei Române), Mărturie pentru posteritate. Testamentul negustorului Ioan Băluţă din Craiova (Editura Istros a Muzeului Brăilei, Brăila, 2010), Documente privitoare la negustorii din Ţara Românească, vol. I (1656-1688) şi vol. II (1689-1714) (Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, 2013-2014), Catastife de negustori din Ţara Românească (secolele XVIII-XIX) (Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, 2016), Testamente de negustori şi meşteşugari din Ţara Românească (secolele XVII-XIX) (Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, 2021), „Înainte de călătoria cea de veci”: testamente din Țara Românească, vol. I: 1659-1800 (Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, 2023, 478 p.; ediția a II-a revăzută, 2024) [în colaborare cu Mariana Lazăr]. 

De-a lungul timpului a publicat numeroase articole în reviste ştiinţifice din ţară şi străinătate, a contribuit (în calitate de co-autor şi coordonator, 1998-2024) la publicarea a nu mai puţin de 12 volume din seria (Ţara Românească) a colecţiei de interes naţional Documenta Romaniae Historica, realizând totodată şi ediţiile critice ale unor lucrări de referinţă din istoriografia română (Ion Donat, Domeniul domnesc în Ţara Românească (sec. XIV - XVI), Bucureşti, 1996; Şerban Papacostea, Oltenia sub stăpânirea austriacă (1718-1739), ediţia a II-a, Bucureşti, 1998; P. P. Panaitescu, Mircea cel Bătrân, Bucureşti, 2000). 

De asemenea, a coordonat (singur sau în colaborare) mai multe volume colective de studii, dintre care amintim: Viam inveniam aut faciam. In honorem Ştefan Andreescu (Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2012 [în colaborare cu Ovidiu Cristea şi Petronel Zahariuc]; Au Nord et au Sud du Danube / North and South of the Danube. Dynamiques politiques, sociales et religieuses dans le passé / Political, Social and Religious Aspects of the Past, Editura Istros, Brăila, 2019 [în colaborare cu Snezhana Rakova]; Pro refrigerio animae: Death and Memory in East‑Central Europe (Fourteenth‑Nineteenth Centuries), Routledge, London and New York, 2023 [în colaborare cu Angela Jianu]; Arrangements before the “Great Passage”. Testamentary Practices and their Implications (Western Europe and the Romanian Lands, 16th-19th Centuries), Hartung-Gorre Publishers, Konstanz, 2023.