Inscripțiile medievale ale României
În 1905, publicând binecunoscuta sa lucrare Inscripţii din bisericile României, N. Iorga atrăgea atenţia nu numai asupra modului inconștient în care aceste artefacte ale istoriei naționale sunt distruse în mod iremediabil („rareori s-a văzut la un popor ce pretinde să înfăţişeze cultura, o astfel de păcătoşenie”), dar şi asupra importanţei lor pentru mai buna înţelegere, nu numai a vremurilor, dar şi a oamenilor şi a comportamentelor acestora. Din perspectiva aceluiaşi istoric, toate aceste inscripţii, prin conţinutul, grafia, forma şi decoraţia lor, erau în măsură să ofere „amintirea trecutului nostru, care ni este scump, ori de-a fost bun, ori de-a fost rău, ori de cuprinde în el mari nenorociri, ori de vădeşte şi câte o clipă de fericire”. În ciuda acestui semnal de alarmă, deşi nu au lipsit anumite iniţiative particulare ce au dus la publicarea a mai multor asemenea surse documentare, ideea constituirii unei echipe de cercetători în scopul valorificării sistematice şi într-o manieră profesională a corpus-ului inscripțiilor va avea câştig de cauză abia în primii ani ai celui de-al şaselea deceniu al secolului trecut. Astfel, ca urmare a acordului de principiu al Secţiei de Istorie a Academiei Române pentru finanţarea unui asemenea proiect, şi cu sprijinul declarat al directorului din acele momente, acad. Andrei Oţetea, în cadrul Institutului de Istorie „N. Iorga” s-a constituit un colectiv special, format din specialişti în epigrafia medievală şi cu o bună cunoaştere a limbilor izvoarelor, care se bucurau de o mare autoritate în mediul academic. Un prim rezultat al acestui demers, remarcabil prin dimensiuni şi bogăţia de informaţii cuprinse, se va înregistra în anul 1965, când, sub coordonarea reputatului Alexandru Elian, secondat de Constantin Bălan, Haralambie Chircă şi Olimpia Diaconescu, era publicat un prim volum, în care se regăseau textele a unui număr de 1 250 de asemenea inscripţii, din perioada 1395-1800, păstrate la acea dată pe teritoriul oraşului Bucureşti.
Deşi atât acad. Andrei Oţetea, semnatarul Cuvântului înainte al volumului, cât şi redactorul responsabil, Alexandru Elian, cel ce semna erudita Introducere, îşi exprimau cu acea ocazie nu numai speranţa, dar şi convingerea, că acest prim rezultat ştiinţific va fi urmat în viitorul nu foarte îndepărtat de publicarea altor asemenea volume, în realitate, lucrurile nu au mers în direcţia mult aşteptată. Din motive greu de înţeles, dar printre care, fără îndoială, la „loc de cinste” au figurat şi atunci, ca şi acum, de altfel, nelipsitele argumente de „eficientizare economică”, inadecvarea – prin raportare la noile curente istoriografice – a unui asemenea proiect etc. Practic, deşi oficial nu a existat o asemenea decizie, proiectul a fost abandonat, cei implicaţi iniţial în derularea acestuia fiind de cele mai multe ori „repartizaţi” la realizarea altor proiecte, pierzându-se, practic, o experienţă acumulată şi fără de care orice demers de asemenea complexitate este sortit eşecului.
În ciuda acestor perspective sumbre, ideea continuării acestui proiect nu a fost abandonată definitiv, cel puţin în cazul institutului nostru – căci proiectatele volume care urmau să „acopere” zona Moldovei şi a Transilvaniei nu au mai apărut –, ea datorând foarte mult ataşamentului, profesionalismului şi dăruirii exemplare a lui Constantin Bălan, excelent epigrafist şi paleograf, care în toată această perioadă a continuat să „alimenteze” cu fişe şi informaţii volumele aflate în diverse stadii de elaborare. Aceasta explică faptul că, la câţiva ani după căderea regimului comunist, dar şi a unei mai atente preocupări din partea Secţiei de Istorie a Academiei Române şi a conducerii institutului din acea perioadă, pentru valorificarea ştiinţifică a surselor noastre medievale, Constantin Bălan a iniţiat publicarea unui nou volum de inscripţii, aferente judeţului istoric Argeş (1994), ca mai apoi, un deceniu mai târziu, să îi urmeze un altul, în care se regăsesc cele din judeţul istoric Vâlcea (2005).
Urmând această tradiție, cercetătorii din cadrul proiectului național, Documenta Romniae Historica, B., Țara Românească, au în vedere, în măsura disponibilităților necesare, a obținerii surselor de finanțare, dar şi a identificării de cercetători dispuşi să-şi asume un asemenea demers, de a continua restituirea prin publicare a materialelor rămase în arhivele interne, chiar dacă acest proces este unul migălos, necesită o experiență îndelungată în editarea de surse epigrafice și, din nefericire, puţin recompensat cu „puncte”, potrivit noilor grile de evaluare a activităţii de cercetare.
Volume publicate până la acest moment: