Studii şi Materiale de Istorie Medie

Istoricul Revistei

Revista Studii si Materiale de Istorie Medie a fost înfiinţată în anul 1956, propunându-şi de la primul număr să publice deopotrivă studii referitoare la Evul Mediu românesc şi universal, precum şi documente inedite din arhivele româneşti şi străine. Editată sub egida Institutului de Istorie "Nicolae Iorga" al Academiei Române, revista s-a adresat de la bun început medieviştilor din întreaga ţară, de-a lungul anilor regăsindu-se în cuprins nume de rezonanţă ale istoriografiei române precum Mihai Berza, Damian Bogdan, Paul Cernovodeanu, Alexandru Elian, Maria Holban, Francisc Pall, P.P. Panaitescu, Şerban Papacostea, Dan Simonescu, Emil Vârtosu. După 1990 revista a fost deschisă deopotrivă cercetătorilor de peste hotare şi a acceptat spre publicare articole în limbi de circulaţie internaţională (franceză, engleză, germană). De-a lungul existenţei sale, revista a fost, în egală măsură, şi o adevărată şcoală pentru noile generaţii de medievişti, numeroşi cercetători aflaţi la început de carieră debutând în paginile anuarului.


Fondatorul revistei şi redactorul responsabil al primelor trei numere a fost controversatul sociolog convertit în istoric, reprezentant al „noii istoriografii” din anii 1950, Barbu Câmpina. După moartea lui prematură, Andrei Oţetea, pe atunci directorul Institutului N. Iorga, şi-a asumat coordonarea următoarelor două tomuri (1960, 1962). Începând cu cel de-al şaselea număr (1973), conducerea revistei a fost asigurată de un comitet de redacţie, alcătuit din Florin Constantiniu, Ludovic Demeny, Damaschin Mioc, Şerban Papacostea şi Ştefan Ştefănescu. După 1990 li s-au alăturat ca secretari de redacţie Eugen Denize (1992-1994), iar apoi Adrian Tertecel (1995-1997). Odată cu tomul al doisprezecelea (1994), s-a revenit la formula unui redactor-şef, colegiul de redacţie fiind coordonat de Paul Cernovodeanu (până în 2005), iar apoi de Ştefan Andreescu. De mai bine de douăzeci de ani (începând cu 1998), secretarul de redacţie al SMIM-ului este Gheorghe Lazăr.


Între anii 1956-1989 revista a avut un regim neregulat de apariţie, iar după 1994 a căpătat regim de anuar. Revista publică studii individuale grupate tematic şi acordă o atenţie deosebită rubricilor Documenta (editarea de surse), Restituiri (publicarea textelor unor istorici consacraţi care, din cauza vicisitudinilor vremurilor, au rămas inedite), Addenda et Corrigenda (cu dorinţa de a stimula un mediu de dezbatere academică) şi Recenzii şi notiţe bibliografice (menită să semnaleze şi să recenzeze cele mai recente apariţii din medievistica românească şi străină).


În prezent periodicul este difuzat în peste 120 de biblioteci universitare şi centre de cercetare din spaţiul UE şi din afara acestuia. Revista este indexată de European Reference Index for Humanities – ERIH PLUS (aici), de Central and Eastern European Online Library (aici), de Regesta Imperii (aici) şi de International Medieval Bibliography (aici). Potrivit ultimei evaluări naţionale a revistelor ştiinţifice întreprinse de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, SMIM este o revistă de categoria B în domeniul istorie şi studii culturale (aici).



ultima actualizare:
18 august 2020